Poliţiştii botoşăneni au fost prezenţi la datorie şi au acţionat, duminică, 8 iulie, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la normele prevăzute de legislaţia rutieră.
Astfel, s-a intervenit la 35 de solicitări primite prin intermediul apelului unic 112, atât în mediul urban cât şi în cel rural.
![]()
Totodată, în urma actţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare depăşeşte 37.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au reţinut 2 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru abateri de la regulile rutiere în vigoare, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.






























