Pompierii botoşăneni au acţionat aproape 3 ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu declanşat în noaptea de 28 spre 29 iulie la un depozit de furaje din comuna Călăraşi.
Incendiul a fost observat la ora 02.26 de proprietarul depozitului, Ioan D.,care a apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijinul angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte clădiri din imediata apropiere.
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de furaje care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte furaje pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 29 de tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la 3.500 de lei.
Pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de 40.000 de lei.
Cauza probabilă a incendiului a constituit-o acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Călăraşi.