Tone de haine second-hand care au fost donate sinistraţilor au fost aruncate la groapa de gunoi din Botoşani. Direcţia de Sănătate Publică, alături de inspectorii de la Sanepid coordonează acest demers iniţiat în virtutea faptului că pot apărea infecţii sau epidemii, din cauza faptului că îmbrăcămintea nu este nouă.
"Există un raport făcut de doamna doctor Chihaia şi de inspectorii de la Sanepid care au interzis la a fi distribuite ajutoarele de îmbrăcăminte second hand. Sunt documente oficiale în acest sens. Acestea sunt transferate la groapa de gunoi Botoşani pentru că este singura care poate prelua astfel de deşeuri şi sunt distruse prin procedură foarte clară şi e vorba doar de hainele vechi. Omul a adus de acasă ce a crezut că nu îi mai trebuie, până la urmă e un gest de solidaritate, dar datoria noastră este să vedem dacă aceste lucruri sunt bune sau nu, fiind posibile pericole de infecţii şi epidemii", a declarat prefectul Cristian Roman.
De altfel, acesta a făcut un apel în urmă cu câteva zile către toţi cei ce vor să doneze îmbrăcăminte, să nu o mai furnizeze dacă nu este nouă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia