Casa unei familii din Călăraşi a fost incendiată de un necunoscut

16 iulie 2010

O familie din comuna Călăraşi a rămas fără o parte din casă din cauza unui necunoscut care le- a incendiat locuinţa. Pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de 40.000 de lei. Joi, în jurul orei 14.46, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre faptul că locuinţa unei femei din comună arde. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, s-a constatat că ardeau mai multe bunuri din locuinţă şi o parte din acoperiş, existând pericolul de extindere şi la celelalte construcţii din apropiere. Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Flăcările au distrus cca. 40 mp din acoperişul casei, 3 paturi, mobilier, 2 uşi, 3 geamuri, pagube estimate la cca. 15.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că incendiul a fost provocat cu intenţie de o persoană necunoscută. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Călăraşi.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia