Primării solicitate să pună la dispoziţie camioanele şi buldoescavatoare din dotare pentru demolarea caselor distruse de ape

Prefectul Cristian Roman, care este şi preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a transmis o circulară primăriilor din localităţile afectate de inundaţii prin care s-a solicitat punerea la dispoziţie a utilajelor din dotare pentru ca procesul de demolare a caselor şi înlăturare a molozului să se finalizeze în cel mai scurt timp. Asta pentru ca Guvernul să trimită cât mai curând materiale de construcţie pentru ridicarea de noi case pentru sinistraţi.

"Mi-au răspuns multe primării care au buldoescavatoare. Jumătate din utilaje de pe teren sunt ale primăriilor şi au fost achizoţionate, cu mari eforturi într-un număr de ani. Ce-ar fi fost să nu fi avut acest mod de ajutorare, pentru că acum nu mai sunt posibilităţi financiare cum au fost la Rădăuţi Prut, când a venit o firmă, a băgat buldozerul şi a luat o groază de bani", a spus Roman.

Sute de case necesită demolare imediată, cele mai multe în Dorohoi.