Patru persoane, dintre care trei in arest preventiv, au fost deferite ieri justitiei de procurorii Biroului teritorial Botosani al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), pentru contrabanda cu tigari.
Potrivit rechizitoriului, Niculai Belciu, Silviu Burlas, Marian Dumitru Cimpeanu si Vladimir Ungurianu ar fi aprovizionat piata neagra din municipiu cu tigari aduse din Republica Moldova si au fost depistati in urma unei operatiuni organizate de Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF).
Pe 10 iunie, politistii de frontiera au aflat ca urmeaza sa fie adus un nou lot de tigari din Republica Moldova si au desfasurat mai multe forte in zona Radauti Prut-Cotusca. In timpul actiunii, acestia au observat un Volkswagen Transporter care venea dinspre malul Prutului insa, desi i-au facut semn soferului sa opreasca, acesta si-a continuat deplasarea. Dupa o urmarire pe zeci de kilometri, microbuzul a fost blocat in comuna Mileanca.
Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT, care au precizat ca tigarile erau aduse ilegal din Republica Moldova in Romania, peste raul Prut, cu ajutorul unor barci pneumatice. De aici, pachetele erau preluate cu autoturisme si valorificate pe raza judetului. In masina cu care membrii gruparii se deplasau au fost descoperite 34.920 pachete de tigari in valoare totala de aproape 250.000 de lei. Una dintre persoanele banuite ca ar fi coordonat gruparea este fratele unui politist botosanean, intrat in colimatorul anchetatorilor inca de anul trecut.
Procese prelungite la nesfarsit
Pana in acest moment, niciun dosar din cele ajunse pe rolul instantelor de judecata pentru contrabanda cu tigari nu a fost solutionat definitiv. Dosarul Tigareta 1, in care sunt cercetate 24 de persoane, este pe rolul Tribunalului Botosani din toamna lui 2006. In celalalt caz, Tigareta 2, in care au fost acuzate 17 persoane, a ajuns la Curtea de Apel Suceava, condamnarile dispuse de Tribunalul Botosani fiind cu inchisoare cu suspendare. De altfel, cei arestati preventiv in urma operatiunilor DIICOT au fost pusi in libertate cateva luni mai tarziu.




























