Primaria Botosani si directiile subordonate acesteia nu fac reduceri de personal: O problema se va pune insa la Politia Comunitara

Primaria Botosani si directiile subordonate acesteia nu fac reduceri de personal. Primarul Catalin Flutur a declarat ca in total institutia ar trebui sa aiba in total 754 posturi, posturile existente in statul de functii fiind de 731 persoane, in timp ce posturile ocupate la data 1 iulie ajunge la 621 persoane.

"Conform ordonantei, noi am putea sa mai angajam inca 133 persoane. Din punctul nostru de vedere nu avem probleme. Singura problema ne apare acolo unde avem cifre disticte. Spre exemplu, la Evidenta Informatizata a Persoanei, care spune 1 post la 6.500 locuitori. Daca ne-am limita numai la populatia municipiului Botosani ar trebui sa reducem acolo doua posturi, dar noi deservim inca 14 comune. Aici vom cere o precizare, pentru ca in conditiile acestea ar trebui sa mai angajam", a spus primarul Catalin Flutur. La Politia Comunitara vor fi unele probleme. Legea prevede un post de politist comunitar la 1000 locuitori.

"Nici aici problema nu este mare, pentru ca legea prevede ca angajatii Politiei comunitare sa aiba macar liceul finalizat. In acest context, ar trebui sa reducem 17 posturi de la Politia Comunitara, dar, oricum, avem mai multi care nu au liceul terminat. Este acea parte a gardienilor publici preluati din Corpul Gardienilor Publici", a adaugat Flutur.