Societatea comerciala Apa Grup va pune la punct sistemul de alimentare cu apa a zonelor afectate de inundatii din municipiul Dorohoi, iar Consiliul Judetean va analiza, in proxima sedinta de urgenta, posibilitatea acordarii de apa gratuita pentru sinistrati. Masura va fi luata la sugestia presedintelui Traian Basescu, care, in timpul vizitei la Dorohoi, a fost interpelat, pe aceasta tema, de un cetatean din localitate.
Presedintele Consiliului Judetean, Mihai Tibuleac, sustine ca masura va fi discutata saptamina viitoare, cind vor fi discutate si problemele legate de ajutorarea cu fonduri a localitatilor afectate de ape.
Autoritatile au in vedere si montarea unor toalete ecologice in zona sau vidanjarea actualelor latrine.
"Oamenii nu au unde sa isi faca nevoiele si este o necesitate fiziologica normala. Trebuie sa ii ajutam", a spus prefectul Cristian Roman.






























