E.ON Moldova Distribuţie anunta ca au fost mobilizate toate resursele pentru remedierea avariilor din reţeaua de energie electrică din judeţul Botoşani. Urmare a condiţiilor meteo defavorabile din 28/29 iunie, mai multe reţele de distribuţie a energiei electrice din judeţul Botoşani au fost avariate. Astfel, a fost afectată alimentarea cu energie electrică în zone ale oraşelor Dorohoi şi Darabani, precum şi a unor localităţi aparţinând comunelor Vorona, Tudora, Leorda, Şendriceni, Rădăuţi Prut, Vârfu Câmpului, Dersca, Pomîrla şi Hilişeu-Horia. Echipele de intervenţie au fost suplimentate şi au acţionat pe parcursul întregii nopţi şi a zilei de marti, în condiţii meteo dificile şi în zone unde accesul utilajelor şi materialelor necesare a fost îngreunat. În urma efortului susţinut al echipelor de intervenţie pînă marti, la ora 15.00, s-a reluat alimentarea cu energie electrică la o mare parte din consumatorii afectaţi. La acestă oră, mai sunt nealimentate zone din Dorohoi şi Darabani şi din localităţi aparţinând comunelor Hilişeu – Horia, Şendriceni şi Dersca.
"E.ON Moldova Distribuţie îi asigură pe consumatorii afectaţi că a mobilizat toate resursele disponibile pentru remedierea avariilor si reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil în zonele încă afectate. În cazul în care se confruntă cu probleme la reţeaua de energie electrică, clienţii noştri sunt rugaţi să anunţe serviciul deranjamente al E.ON Moldova Distribuţie la numărul de telefon: 0231 929", se precizeaza intr-un comunicat al E.ON Moldova.




























