Un microbuz a rămas blocat la Coşula după ce comuna a fost inundată

27 iunie 2010

În urma inundaţiilor petreceute în comuna Coşula ca urmare a ieşirii râului Miletin din matcă, au fost inundate trei drumuri comunale, pe o distanţă cuprinsă între 600 şi 800 m dar şi DJ 208 H, Pădureni – Coşula, pe o distanţă de 1,5 km. Apa a intrat în două case, stratul fiind de 10 cm. Au mai fost afectate 10 ha păşune şi 20 ha teren arabil. De asemenea un microbuz cu 6 persoane, printre care şi un copil, care se îndrepta spre Botoşani, a rămas blocat pe DJ 208H din cauza unei defecţiuni tehnice. Cu ajutorul unei autospeciale aparţinând I.S.U. Botoşani autovehiculul a fost scos din zona inundabilă şi tractat până la Primăria din Coşula. După remedierea defecţiunilor microbuzul şi-a continuat cursa. În zona inundată pompierii, împreună cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Băluşeni şi Suliţa, au creat mai multe breşe cu ajutorul buldoexcavatoarelor, facilitând astfel evacuarea rapidă a apei. Din gospodării apa a fost evacuată cu motopompele. La ora 23.00, nivelul apei a scăzut simţitor. Pe unele porţiuni de drum şi în curţile unor gospodării aceasta s-a retras în totalitate.  O estimare exactă a pagubelor produse de viitură va fi efectuată de către autorităţile locale în ziua următoare.     

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia