De la începutul anului, nu mai puţin de 211 beneficiari ai serviciului de apă şi canal au ajuns în atenţia reprezentanţilor SC Apa Grup ca şi mari debitori pentru care s-a demarat acţiunea de executare silită. Dintre aceştia, 68 sunt în situaţia de a-şi pierde locuinţa, deoarece nu au încercat să iniţieze nicio discuţie cu reprezentaţii Apa Grup în vederea plăţii integrale sau eşalonate a datoriilor înregistrate. Cei 68 de abonaţi au datorii la apă cuprinse între 1.500 de lei şi 8.000 de lei.
"Unii proprietari şi-au achitat ori intergral ori eşalonat datoriile, dar cei 68 au dat dovadă de rea-credinţă, nu au încercat în niciun fel să ia legătura cu noi. Pentru cei care am stabilit plata eşalonată, dacă nu respectă termenii, se poate relua procedura de executare silită", a declarat Albert Tănasă, jurist în cadrul Apa Grup.
Debitele abonaţilor către Apa Grup se ridică la ora actuală la peste 19,5 milioane de lei, din care mai bine de jumătate reprezintă datoriile populaţiei- 9,9 milioane de lei, urmată de agenţii economici- 6,1 milioane de lei şi de instituţiile publice- 754.000 lei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia