Cristi Popovici, antrenorul echipei FC Botoşani spune că obiectivul echipei pentru următorul sezon competiţional se va stabili după renegocierea contractelor. În perioada 7-14 iulie, până la plecarea în cantonament, jucătorii şi conducerea clubului vor discuta despre condiţiile şi valoarea contractelor.
„E vorba de o renegociere a contractelor. Nu neapărat ca sumă ci anumite clauze introduse în contract. Asta ţine strict de conducere şi de jucători cum se înţeleg în momentul semnării contractului. Abia după ce am să am o certitudine şi o să văd ce jucători au semnat contractul în funcţie de asta şi eu mă angajez să rămân la Botoşani sau nu. Pot să nu fiu de acord cu obiectivul conducerii. Dacă ei spun locul 1-5 şi eu spun că nu cred că putem reuşi lucrul ăsta, prefer să ridic mâna decât să încep aşa în orb, că poate reuşesc” , a spus Cristi Popovici care a adăugat: „Dânsul şi în faţa echipei şi-a manifestat dorinţa să terminăm pe locurile 1-5 în sezonul următor. În ceea ce mă priveşte, i-am spus că se poate realiza obiectivul ăsta în momentul în care reuşeşte să ţină tot lotul şi eventual să mai aducem trei-patru jucători. Asupra obiectivului am să mă pronunţ în momentul în care contractele sunt semnat de jucători. Până atunci nu pot să ştiu de ce jucători voi beneficia”.