Restaurantele vor primi fonduri europene nerambursabile doar prin „Încurajarea activităţilor turistice”

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va acorda, începând cu 1 iulie 2010, fonduri nerambursabile pentru construirea, modernizarea şi dotarea unor categorii de restaurante care să funcţioneze doar în cadrul structurilor de primire turistice finanţate prin proiecte aferente Măsurii 313 „Încurajarea activităţilor turistice” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Până  la data de 7 iunie 2010 investiţiile pentru anumite restaurante făceau parte din aria de finanţare a Măsurii 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”. 

Această  modificare nu afectează proiectele depuse în sesiunile anterioare pentru Măsurile 312 şi 313, existente în sistem la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 138, respectiv, luni, 7 iunie 2010 şi a fost realizată pentru a putea efectua o evaluare obiectivă a acestor investiţii menţionate şi încadrate la Măsura 312. Astfel, se elimină codul 5610 – Restaurante din Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN), din Anexa nr. 1 – „Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 312” şi se introduce în Anexa nr. 2 „Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 313”.

Aşadar, în „Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 313”, Secţiunea I – „Hoteluri şi restaurante”, se introduce o nouă diviziune, Diviziunea 56 – „Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie”.  

Restaurantele eligibile (pentru care se va putea obţine finanţare nerambursabilă) în cadrul Măsurii 313 vor fi numai cele specializate (de tip familial / pensiune), cele cu specific (cramă, cu specific local), grădinile de vară, clasificate conform Ordinului 1296/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice cu modificările şi completările ulterioare.  

Această  reglementare se aplică începând cu data de 7 iunie 2010, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 138 din 07.06.2010 pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la Schema de ajutor de minimis „Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural” aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 567/2008.