Bancile nu vor mai putea percepe comision la rambursarea anticipata a creditelor

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, act normativ care stabileşte limitarea sau, după, caz, eliminarea comisionului de rambursare anticipată pentru toate creditele persoanelor fizice, indiferent dacă sunt garantate imobilar sau nu, dacă urmează a fi acordate, sau sunt deja în derulare, a anunţat primul-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern. 

Am apreciat efortul pe care l-au făcut iniţiatorii, în colaborare cu Consiliul Concurenţei, astfel încât acest proiect de act normativ să intre în vigoare cât mai repede cu putinţă”, a afirmat şeful Executivului.

Constatin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a apreciat că aplicarea acestui act normativ poate să vină în sprijinul a circa opt milioane de consumatori.

Primul-ministru Emil Boc a precizat că una dintre cele mai importante reglementări incluse în proiect vizează limitarea comisionului de rambursare anticipată la maximum 1%, în condiţiile în care, în prezent, această compensaţie variază între 4-5%. Astfel, va fi limitat comisionul de rambursare anticipată la 1% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an şi la 0,5% dacă această perioadă este mai mica de un an.

Este o măsură în favoarea acelora care au credite astăzi. Vor putea obţine refinanţări ale creditelor pentru a-şi putea plăti ratele la bănci în condiţii mai avantajoase ”, a declarat şeful Executivului. Acest comision de rambursare anticipată va fi diminuat din momentul intrării în vigoare a acestei OUG, iar creditorii vor trebui, prin acte adiţionale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare, să modifice contractele de credit. 

Un alt beneficiu al noilor reglementări, menţionat de primul-ministru, constă în faptul că modalitatea de comunicare către consumatori a informaţiilor pre-contractuale se face prin intermediul unui formular standardizat, astfel încât persoanele care doresc să obţină un credit să poată compara mult mai uşor ofertele diferitelor bănci.

De asemenea, o altă reglementare a actului normativ adoptat de Guvern permite consumatorului de credite să se retragă dintr-un contract, fără a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la semnarea acestuia.

Este încă o măsură în sprijinul consumatorului, astfel încât, într-o economie de piaţă să-i oferim cetăţeanului alternative pentru a-şi găsi cele mai bune soluţii financiare, în cazul diverselor contracte de credit”, a afirmat primul-ministru.

În ceea ce priveşte eliminarea comisionului de rambursare anticipată, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, a precizat că această compensaţie va fi eliminată în situaţia în care rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.

De asemenea, potrivit noilor reglementări, comisionul de rambursare anticipată va fi eliminat şi pentru situaţiile în care:

1.     rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată,

2.     în cazul în care contractul de credit este acordat sub forma unei facilităţi „descoperire de cont”.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern va intra în vigoare în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, însă băncile vor avea la dispoziţie 90 de zile de la data la care va intra în vigoare acest act normativ să modifice, prin acte adiţionale, contractele aflate în curs de derulare, a mai precizat Constantin Cerbulescu.

O altă reglementare inclusă în actul normativ vizează eliminarea comisionului de analiză a dosarului de credit, în situaţiile în care nu se încheie contractul cu banca.