Cinci echipaje de pompieri au participat la stingerea incendiului de la Izvorul Tamaduirii

În zorii zilei de 08 iunie 2010, la ora 04.11, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu la Biserica „Izvorul Tămăduirii”, de pe strada Ion Elefterescu, din municipiul Botoşani.

La faţa locului s-au deplasat imediat cinci echipaje, patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi una pentru salvare şi lucru la înălţime de la Detaşamentul de Pompieri Botoşani, precum şi grupa operativă din cadrul inspectoratului.

La sosirea echipelor de intervenţie, ardea acoperişul bisericii, construit doar din material lemnos, pe o suprafaţă de cca 850 metri patrati. Acest eveniment s-a produs  la numai 14 luni după ce a ars vechea biserică din lemn, motiv pentru care au fost demarate lucrările pentru construirea celei noi.

Lupta cu flăcările a durat aproximativ 2 ore, deoarece accesul la nivelul acoperişului a fost îngreunat din cauza lucrărilor de construcţie, fiind posibilă acţionarea doar de pe autoscară şi o scară provizorie necesară amenajării de şantier. 

O echipă mixtă, formată din specialişti I.S.U. şi poliţişti va efectua cercetări pentru evaluarea consecinţelor şi stabilirea cauzei incendiului.