Scandalul pacurii – Termica a adunat datorii de peste 1 milion $ la «celebra» Dodi Styl

urnizorul de pacura al societatii de termoficare a orasului anchetat de DIICOT este o firma despre care putina lume a auzit. Este vorba de SC Dodi Styl SRL, care potrivit reprezentantilor Termica ar proveni din Bacau.
 
O adevarata minune a economiei de piata
 
Firma ar putea deveni obiect de studiu in manualele de economie. Astfel, ea a luat fiinta abia in 2007, iar dupa doi ani a reusit deja sa perfecteze contracte pe miliarde grele de lei vechi cu Termica Botosani si sa vina cu oferte superioare unor companii imense, precum Rompetrol sau Petrom Gas. Toate acestea in conditiile in care capitalul societatii este de doar 200 de lei, adica asemenea SRL-urilor de duzina, iar firma avea in 2008 numai sapte angajati. Dar asta nu e tot. In 2008, deci in anul de dupa constituire, agentul economic a reusit sa ajunga la o cifra de afaceri de 14,4 milioane de lei si un profit de 225.161 de lei. Cu alte cuvinte, fiecare salariat a produs un profit de peste 10.000 $ in numai un an. Practic, numai datoria societatii Termica Botosani ar reprezenta peste 20% din cifra de afaceri a “celebrei” Dodi Styl. Ciudat este si faptul ca firma isi are sediul in Bacau, insa cazul este instrumentat de procurori DIICOT Craiova.
 
Dodi Styl a batut Rompetrol si Petrom Gas
 
Conform unui raport de gestiune al SC Termica SA, societatea avea la finele anului trecut datorii de 3,02 milioane de lei catre acest SC Dodi Styl SRL. Ele se dublasera pe parcursul a doar opt luni de zile, tinind cont ca la data de 3 aprilie debitele erau de numai 1,55 milioane de lei. De altfel, intr-un top al datoriilor la furnizori, dupa mult mai cunoscutele SC Petrom Gas SRL, cu 6,7 milioane de lei si SC Apa Grup SA cu 3,5 milioane de lei, figura atunci societatea care ar fi din Bacau.
 
„Termica a mai cumparat de la aceasta firma, a facut o cerere de oferta, a venit cu oferta. Am trimis si la Petrom Gas si Rompetrol si nu au fost de acord cu conditiile noastre”, ne-a declarat Florin Sandu, director general SC Termica SA.
 

Deocamdata, cisterna din care procurorul DIICOT si polisitii au prelevat probe este sigilata in curtea Termica.