O parte din terenurile ce apartin municipalitatii si care au fost concesionate vor fi scoase la vinzare. Reprezentantii Primariei Botosani au delegat o comisie formata din consilieri locali, dar si din angajati ai Primariei, care sa evalueze aceste terenuri. Viceprimarul Cătălin Alexa spune că până la această dată există depuse 133 de cereri de cumpărare din partea botoşănenilor.
„Este vorba de acele bucăţele de teren rămase şi care nu mai pot fi folosite în niciun fel de municipalitate, în speţă de diferenţe de la măsurători. Omul are în act de proprietate 700 mp, dar în realitate deţine 1000 mp, diferenţa era concesionată. Este normal să îi vând omului acum. Mai sunt nişte concesiuni de construcţii definitive, cum ar fi cazul cabinetelor medicale. Toate aceste cazuri vor fi analizate de o comisie din cadrul Primăriei”, a precizat viceprimarul Alexa. Reprezentanţii municipalităţii au stabilit un preţ minim de vânzare, indiferent de ceea ce spune evaluatorul, respectiv un cuantum de 25 de ori valoarea concesiunii pe un an, pe mp. Cererile vor fi supuse spre aprobare în cadrul Consiliului Local.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia