Incidentul care a avut loc la Spitalul Judetean, cind o masa de operatie a cedat sub greutatea unui bolnav, a ajuns si la urechile Ministerului Sanatatii. Managerul spitalului Cornel Enache a declarat ca oficialii din minister au luat cunostinat de acest caz din presa.
"Să ştiţi că nu este poveste cu masa aia ruptă, care a făcut înconjurul ţării. Este o defecţiune tehnică şi care ţine de echipamentul în sine. Ştirea care a făcut înconjurul lumii a ajuns şi la urechile ministerului şi am fost chestionaţi în acest sens”, a spus managerul Cornel Enache.
El spune că specialişti în domeniu i-au avertizat că toate mesele de operaţie se vor rupe în curând din cauză că sunt de proastă calitate. Potrivit managerului spitalului, doar o singură masă de operaţie este mai rezistentă în spital şi aceea se găseşte pe secţia de Ortopedie şi ţine până la 200 kg.