"Termica a devenit o societate extrem de costistoare pentru bugetul local. În anul 2010 investiţiile la Termica reprezintă 25% din total investiţii, iar toate acestea justifică părerea mea că Termica a ajuns o piatră de moară pentru bugetul local. Dispărând subvenţiile, mă întreb câţi dintre botoşăneni vor putea plăti gigacaloria de două-trei ori mai mult", a declarat Gheorghe Vâzdoagă.
Acesta susţine că circa 60-70% din populaţia care la ora actuală beneficiază de agent termic de la Termica ar putea renunţa spre sfârşitul anului la acest serviciu, aflându-se în imposibilitatea de a mai plăti facturile, dacă guvernanţii decid scoaterea subvenţiilor.
"Solicit o analiză foarte serioasă dacă populaţia municipiului mai trebue să mai facă eforturi atât de mari pentru a menţine în viaţă un sistem care are rol social. Eu sunt convins că în clipa în care subvenţiile vor dipărea, la 60-70% din oamenii racordaţi la sistemul centralizat le va fi imposibil să plătească", a mai spus social-democratul.