Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi, în perioada 1 – 30 iunie 2010, cereri de finanţare a proiectelor pentru „Instalarea tinerilor fermieri” (Măsura 112) şi pentru „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” (Măsura 123). Suma alocată pentru finanţarea proiectelor care pot fi depuse în această sesiune este de 50 milioane de euro pentru Măsura 112, respectiv 170 milioane de euro pentru Măsura 123. Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 112 este de maxim 25.000 de euro pentru un tânăr fermier, iar pentru finanţarea unui proiect aferent Măsurii 123 sprijinul maxim nerambursabil este de 3 milioane de euro. Termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiuni, pentru ambele măsuri de finanţare, este miercuri, 30 iunie 2010, ora 12:00. Cererile de finanţare pentru proiectele de investiţii se depun la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP pe raza cărora se realizează investiţia. Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul pentru care se solicită finanţare trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în Ghidul Solicitantului aferent fiecărei măsuri de finanţare în parte. Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina oficială de internet a APDRP, www.apdrp.ro sau pot fi obţinute gratuit de la sediile APDRP din fiecare regiune, judeţ, cât şi din Bucureşti.