Conterm vrea sa disponibilizeze din nou personal ca sa supravietuiasca

Conterm va trebui să contracteze lucrări ca să supravieţuiască, în caz contrar riscă să  pună lacătul pe uşă. În ciuda restructurărilor făcute în luna februarie, societatea acumulează, în continuare, datorii iar situaţia economico-financiară a unităţii este alarmanta. Potrivit unei informaţii prezentate de reprezentanţii societăţii, la sfârşitul primului trimestru al anului în curs cheltuielile societăţii erau de 364.830 lei, din care cheltuielile cu personalul 300.000 lei, în timp ce pierderile se cifrau la 309.000 lei. Luni, membrii AGA s-au întâlnit pentru a discuta despre viitorul societăţii şi găsirea unor măsuri de redresare a acesteia. Un punct de vedere al unuia dintre membrii AGA a fost şi acela de reducere a salariului directorului societăţii, Liviu Modan. La ora actuală, directorul Conterm are un venit lunar brut de 4.500 lei, respectiv 3.100 lei net.  "A fost un punct de vedere al unui membru. Salariul directorului societăţii este însă stabilit de consiliul de administraţie al societăţii, nu de AGA. Pot să spun însă că nu am primit salariul pe aprilie şi mai", a spus Liviu Modan. Acesta a declarat că soluţia pentru redresarea societăţii este contractarea de lucrări, însă se are în vedere o nouă disponibilizare de personal. Astfel, societatea are în vedere concedierea a încă zece salariaţi