Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) urmează să semneze peste 2.500 de contracte de finanţare cu beneficiarii fondurilor europene nerambursabile. Valoarea publică a contractelor de finanţare care sunt în curs de semnare este de peste 700 de milioane de euro. Cei aproximativ 2.500 de beneficiari ai fondurilor europene nerambursabile vor primi sprijin financiar prin intermediul măsurilor de investiţii pe care APDRP le implementează în acest moment. Cele mai multe proiecte ce au fost selectate şi urmează a se contracta vor fi pentru Măsura 112, 1.619 de cereri de finanţare cu valoarea publică de 35,56 milioane de euro. Până în acest moment, pentru Măsurile de finanţare implementate de către APDRP, au fost contractate efectiv 10.841 proiecte, în valoare de 2,27 miliarde de euro. APDRP are în acest moment 13.677 de proiecte selectate cu o valoare publică de peste trei miliarde de euro. Această sumă reprezintă o angajare a fondurilor de peste 45% din alocarea aferentă acestor măsuri. Rezultatele consemnate în acest moment ne îndreptăţesc să afirmăm că derularea PNDR este una foarte bună, lucru datorat şi efortului uriaş al Agenţiei. "Nu este deloc uşor să verifici peste 27.000 de cereri de finanţare depuse având doar 501 oameni angajaţi în toată ţara, care se ocupă strict de primirea şi analiza proiectelor, unele dintre ele având o complexitate deosebit de mare” a declarat Mihai Gavril Vădan, directorul general APDRP.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Călin Georgescu a dat în judecată statul pentru că a desecretizat documentele care au dus la anularea alegerilor
10 decembrie 2024...
- FOTO Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
10 decembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. „Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine”
9 decembrie 2024...
- Percheziții la omul de afaceri care a finanțat campania lui Călin Georgescu cu un milion de euro
7 decembrie 2024...
apetrans
- FOTO Accident cu 32 de persoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
5 decembrie 2024...
- Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un bărbat a fost sancționat pentru că a depășit numărul
4 decembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Tragedie de Ziua Națională a României! Un polițist de 38 de ani a fost găsit împușcat în cap
1 decembrie 2024...
- Incident la vot. Preşedintelui unei secţii i-a căzut un dulap în cap
1 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Ea este studenta de 24 de ani, din Botoșani, care a murit după ce i s-a făcut rău în tramvai. Irina era fiica unui apreciat cadru didactic
12 decembrie 2024...
- Botoșăneanul care trăiește în frig, la lumina lumânării, nenorocit pe viață după o bătaie cruntă. A uitat cum este gustul unei fripturi
12 decembrie 2024...
- Anunțul făcut de Casa de Pensii. Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim
12 decembrie 2024...
- Post scos la concurs de Direcția de Sănătate Publică Botoșani. Se cer studii superioare
12 decembrie 2024....
- O nouă spălătorie auto va fi deschisă la Botoșani. Cine face investiția!
12 decembrie 2024...
- Istoricul de amenzi auto poate fi aflat online. Cum verifici un permis de conducere după nume
11 decembrie 2024...
ddd
- Probleme în accesarea Facebook. Anunțul făcut de companie
11 decembrie 2024...
- Schimbare importantă pentru cei care își pun panouri solare. Scapă de o obligație
11 decembrie 2024...
Anunturi
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024
Modern Calor
- GAL Codrii de Aramă anunță lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M6.A.1/6A
2 decembrie 2024
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu cere populației să nu blocheze drumurile, astfel încât să se poată face deszăpezirea
20 noiembrie 2024
- Comunicat de presă privind demararea proiectului „Digitalizarea societatii Urban Nordic Studio SRL”
20 noiembrie 2024
- Anunț de angajare! Lanțul de benzinării Cristal Botoșani recrutează personal
19 noiembrie 2024
- Comunicat de presă: Digitalizarea afacerii Roservice
6 noiembrie 2024