Viata unui copil, pusa in pericol prin refuzul mamei de a-l interna in spital

Un copil de trei ani si sase luni, care a suferit arsuri de gradul II si III pe 15% din suprafata corpului nu a putut fi internat in spital, desi leziunile suferite ii pun in pericol viata, pentru ca mama sa a refuzat internarea. Florentina N., mama copilului, a juns cu baietelul, C.N., in serviciul de urgente chirurgicale a Spitalului de Pediatrie Botosani, luni dupa amiaza, fiind transportati cu o masina a Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) din localitatea Calinesti, comuna Mihaileni. Mama micutului C.N. le-a declarat cadrelor medicale ca baietelul a suferit arsuri cu lichid fierbinte, intr-un moment de neatentie a parintilor. Copilul are arsuri pe torace, pe ambele brate si regiunea submandibulara, leziuni care pot duce la o infectie grava ce poate provoca decesul. Desi situatia i-a fost adusa la cunostinta mamei copilului, aceasta a semnat ca refuza internarea deoarece, nefiind asigurata, urma sa plateasca o taxa de spitalizare pe zi in situatia in care ar fi ramas cu copilul in spital. Medicii au informat-o ca micutul poate ramine singur in spital, insa, nici aceasta situatie nu a fost acceptata de mama. "Cazul poate avea urmari grave si, am informat Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Serviciul de ocrotire a mamei si copilului din cadrul Directiei de Sanatate Publica si incercam sa luam legatura cu medicul de familie din localitate pentru a urmari evolutia baietelului", a declarat Irina Hutanu, asistent social al Spitalului de Pediatrie "Sf. Parascheva".

Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro

Exprima-ti parerea pe [email protected]