Gradul de încasare de la populaţie a contravalorii serviciilor de apă caldă şi căldură furnizate de societatea comercială Termica SA a crescut cu aproximativ 40%, în urma încheierii contractelor individuale cu locatarii, se arata intr-un comunicat al Termica. Potrivit evidenţelor Termica, proprietarii de apartamente din 30 din cele 70 de asociaţii de proprietari din municipiul Botoşani au încheiat, până în acest moment, convenţii individuale de facturare cu societatea de termoficare.
Conducerea Termica informează populaţia că încheierea contractelor dintre Termica şi beneficiarii de energie termică atrage o serie de avantaje majore pentru locatari. Astfel, facturiule pentru servicile oferite de Termica SA vor reflecta consumul exact de energie termică, evitându-se astfel excesele sau aproximările . De asemenea, plata facturilor va fi făcută direct la casieriile Termica, eliminându-se, în acest mod, tendinţa administratorilor de asociaţii de a „uita” sau de a „îndrepta” fondurile colectate de la populaţie către alţi furnizori de utilităţi.
Totodată, prin încasarea contravalorii serviciilor, Termia va putea gestiona mai eficient fondurile propri, astfel încât va putea achiziţiona din timp materiile prime necesarefurnizării unor servicii mai bune şi de calitate.
Centrul de încasări al Termica funcţionează pe strada Vârnav (lângă Şcoala 7), de luni până joi, de la 7.00 la 17.00 şi vinerea de la 7.00 la 15.00.
Indexul la apă caldă şi căldură poate fi comunicat la numerele de telefon: 0231.515.959 sau 0331.401.572