O nouă serie de copii a absolvit cu succes programul „Lecţii despre energie” desfăşurat de E.ON

Timp de trei luni, peste 120 de angajaţi E.ON au fost dascăli pentru mai mult de 450 de copii din 17 unităţi de învăţământ din aria de competenţă a E.ON România. Cei peste 450 de copii au participat cu entuziasm la activităţile şi jocurile pregătite de cei 124 de voluntari E.ON, prin intermediul cărora au învăţat într-un mod plăcut şi antrenant despre energie. Activităţile didactice au vizat în principal însuşirea regulilor care trebuie respectate pentru a utiliza în siguranţă electricitatea şi gazele naturale şi ceea ce trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a proteja mediul înconjurător. Copiii au parcurs o serie de 8 lecţii, structurate şi adaptate vârstei lor, pentru aceasta fiind elaborate materiale specifice temelor abordate, în parteneriat cu cadre didactice experimentate. „Lecţii despre energie” s-a derulat în unităţi de învăţământ din Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Cluj-Napoca, Timişoara, Reşiţa, Iaşi, Suceava şi Botoşani. Ele urmează să fie implementat în continuare în unităţile de învăţământ partenere, la care se vor adăuga noi parteneri, astfel încât tot mai mulţi copii să înveţe despre utilizarea energiei în condiţii de siguranţă şi despre responsabilitatea protejării mediului înconjurător.

 copii.jpeg

copii_1.jpeg