O femeie de 54 de ani, din Botosani, a fost prinsa, marti dupa amiaza, pe D.N. 29, in timp ce transporta 40 de litri de alcool fără banderole de marcaj şi fără să deţină documente justificative de provenienţă. Marfa era ascunsa in portbagajul autoturismului Opel.
În aceeaşi zi, a fost depistat la volanul unui autoturism marca Audi şi Gigi Costel de 32 ani, din comuna Hăneşti, judeţul Botoşani, care transporta cantitatea de 20 litri alcool ambalată în recipiente tip PET fără banderole de marcaj şi fără să deţină documente legale de provenienţă.
Faţă de cele două persoane a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.500 lei fiecare, iar întreaga cantitate de alcool a fost confiscată.