Razvan Rotaru a fost ales presedinte al organizatiei judetene de tineret a PSD. Delegatia compusa din 68 de membri, din 85 convocati au votat deschis, dat fiind faptul ca Rotaru a fost singuruil in cursa pentru sefia tinerilor social-democrati.
"Mă voi lupta pentru aceşti tineri, le-am promis şi avem şi sprijinul conducerii pentru a candida şi a obţine funcţii în administraţia publică locală şi vom întreprinde tot felul de acţiuni. Tot ce trebuie să facem e să fim o echipă", a spus Răzvan Rotaru, preşedintele TSD reconfirmat pe funcţie.
De asemenea, Anca Simion a devenit presedinta organizatiei municipale de tineret a PSD Botosani. S-a folosit aceeasi procedura de vot. Fostul preşedinte, Costel Lupaşcu şi-a depus mandatul, alegând să lasă loc celor şi mai tineri, pentru a conduce organizaţia municipală de tineret a PSD.
"Am preluat conducerea la municipiu cu un număr foarte mic de membri, primul meu gând este să întâresc această organizaţie, sunt foarte mulţi care vor să-şi depună adeziune la partid", a declarat Aura Simion.
Listele pentru candidaturi au fost deschise până în debutul conferinţei de alegeri, însă nimeni nu şi-a manifestat intenţia de a se înscrie.
O dată cu alegerea preşedinţilor organizaţiilor de tineret la judeţ şi la municipiu, au fost alese şi Comitetele Executive şi Birourile Permanente.