Cristi Popovici: „Avem 70% şanse să câştigăm meciul acesta”

fc 2_2.jpg

Chiar dacă Delta Tulcea a fost una din echipele care şi în acest an s-au luptat la promovarea în divizia A, Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani este sigur că elevii săi vor reuşi să se impună. Popovici mizează pe faptul că jucătorii tulceni nu mai au niciun obiectiv de îndeplinit pe acest final de campionat.

„Tulcea este o echipă incomodă dar la fel au fost şi celelalte echipe cu care am jucat. Am făcut patru egaluri acasă cu Chiajna, Petrolul, Sportul şi Bacău, echipe cu destulă greutate. La fel şi Delta Tulcea. Este o echipă care în permanenţă stă instalată pe poziţiile fruntaşe dar asta nu înseamnă că nu avem 70% şanse să câştigăm meciul acesta. Nici măcar la egalitate nu ar trebui să fie şansele pentru că Tulcea este o echipă fără obiectiv. Toţi jucătorii joacă pentru primă, pentru rămânerea lor în lot pentru sezonul viitor dar nu ca o miză în ceea ce priveşte cele trei puncte”, a spus Cristi Popovici.