Valeriu Iftime, finanţatorul echipei FC Botoşani spune că în primă fază îi va plăti pe jucătorii care au avut evoluţii bune în acest sezon. În ceea ce îi priveşte pe Boroştean sau Ghiceanu, aceştia vor primi banii după finalul sezonului pentru că l-au dezamăgit pe Iftime.
„Totul depinde de cum găsim bani să închidem campionatul acesta. Îmi mai trebuie 100.000 de euro pe care teoretic îi am dar practic nu sunt în buzunarul meu. Am să le pregătesc o surpriză interesantă şi am să încep să plătesc în funcţie de ce bani am pe cei care merită la început. Sper să-i plătesc săptămâna asta pe Tincu, Apostol, Codreanu”, a spus Valeriue Iftime.