Joi, 20 mai, în cadrul proiectului „Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie, informarea societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”, la sediul Penitenciarului Botoşani, va avea loc faza a II-a a programului care constă în experimentarea unei zile în detenţie pentru 8 liceeni de
Tinerii vor fi implicaţi într-o experienţă simulată, în mediul penitenciar, care le permite să simtă ceea ce înseamnă a fi privat de libertate. Cunosc câte puţin din toate laturile vieţii în penitenciar din perspectiva unei persoane private de libertate. Această activitate se va desfăşura cu implicarea angajaţilor unităţii de detenţie pentru a se conferi veridicitate paşilor parcurşi de tinerii elevi.
Programul „O zi în penitenciar” se alătură altor activităţi prevăzute în Protocolul de colaborare încheiat cu Grupul Şcolar Industrial “Elie Radu”, şi se înscrie pe linia activităţilor de prevenţie primară a comportamentelor deviante în rândul tinerilor.
Programul va avea aplicabilitate la nivel naţional, Grupul Şcolar Industrial “Elie Radu” Botoşani fiind primul liceu din România în care va fi implementat. Atât tinerii liceeni, cât şi persoanele private de libertate din Penitenciarul Botoşani vor colabora în vederea diseminării informaţiilor privitoare la consecinţele faptelor antisociale şi importanţa deciziilor responsabile în conturarea viitorului adolescenţilor.
Derularea programului oferă cadrul oferirii unei experienţe inovatoare, în cadrul conţinuturilor curriculare, pentru adolescenţii liceeni, adresându-se capacităţii de luare a deciziilor şi auto-responsabilizare. De asemenea, se asigură şi experienţe pedagogice constructive pentru persoanele private de libertate datorită faptului că devin figuri ce orientează comportamentele adecvate, investind în propria lor resocializare şi reabilitare.
Faza a III-a a programului are drept obiective urmărirea impactului psihosocial al experienţei trăite în penitenciar şi consolidarea informaţiilor asimilate. Este o fază considerată fundamentală pentru succesul proiectului, constând în activităţi de diseminare a informaţiilor realizate la nivelul unităţii de învăţământ.