Agresor, potolit cu focuri de arma la Gorbanesti

10 aprilie 2010

Un tinar de 28 de ani din satul Silişcani, comuna Gorbăneşti, care facea scandal la un bar din localitate a fost calmat de politisti doar cu pistolul. Potrivit Politiei, agentii din comuna Gorbăneşti au fost sesizaţi telefonic, duminica dupa amiaza, de catre Constantin H, de 29 ani, din satul Silişcani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în faţa unui bar din satul Gorbăneşti, a fost ameninţat cu acte de violenţă de consateanul sau Iliuta Alin H.

"Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii l-au depistat în apropierea barului pe Iliuta Alin H.. In timp ce poliţiştii au procedat la legitimarea acestuia, în zonă şi-a făcut apariţia şi reclamantul, momentul în care Iliuta Alin H. a devenit violent şi a încercat să-l lovească pe acesta. Fiind împiedicat de către poliţişti să-şi continue acţiunea, agresorul a fugit la locuinţa sa, situată în apropierea barului, de unde a revenit având în mână o rangă din fier cu care intenţiona să-l lovească pe Constantin H, ameninţându-l în acelaşi timp cu moartea pe acesta", se arata intr-un comunicat al Politiei.

Poliţiştii l-au somat de mai multe ori pe agresor să se oprească, iar unul dintre poliţişti a recurs la folosirea armamentului din dotare, executând un foc de armă în plan vertical.

În acest moment agresorul s-a oprit, a lăsat ranga pe carosabil şi a fugit din locul respectiv. Agresorul este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri. 

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit că poliţistul a respectat metodologia privind modul de intervenţie la evenimente, respectiv uzul de armă şi normele deontologice. 
 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia