Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală “Meridian” în urma declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, au decis, astăzi, constituirea unui COMITET de CRIZĂ.
Având în vedere modul defectuos în care Guvernul a înţeles să respecte şi să acţioneze în privinţa dialogului social structurat, în cadrul primelor acţiuni iniţiate de comitetul de criză toate cele cinci mari confederaţii sindicale au solicitat preşedintelui ţării, ca reacţie la discursul prezentat în seara zilei de joi, 6 mai, stabilirea de urgenţă a unei întâlniri la care să participe şi primul ministru, înaintea plecării delegaţiei FMI, deci a finalizării unui acord cu Fondul Monetar InternaţionaI.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală “Meridian” au cerut preşedintelui să-şi exercite atribuţiile constituţionale de mediere între partea sindicală şi partea guvernamentală.
Toate cele cinci confederaţii sindicale sunt, de altfel, decise să sesizeze toate organismele sindicale europene – Confederaţia Sindicală Internaţională, Confederaţia Europeană a Sindicatelor precum şi Organizaţia Internaţională a Muncii – asupra modului în care se încearcă rezolvarea situaţiei grave prin transferarea poverii crizei pe umerii lucrătorilor, pensionarilor şi categoriilor defavorizate din România.
Până la rezolvarea situaţiei conflictuale apărute, Comitetul de Criză al celor 5 confederaţii sindicale, a decis ca o primă formă de protest retragerea reprezentanţilor sindicali din toate organismele tripartite.
Luni, 10 mai, sunt programate întruniri ale tuturor federaţiilor pentru a se decide calendarul şi modul optim de aplicare a acţiunilor comune stabilite în cadrul primei întruniri a comitetului de criză: miting şi grevă generală.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală “Meridian” speră să evite, prin toate aceste acţiuni, şi altele care se vor adopta în funcţie de evoluţia situaţiei, escaladarea tensiunilor sociale, similare celor din Grecia.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia