Joi, de la ora 09.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Botoşani alături de oficialităţile oraşului, şefi de instituţii, militari şi copii au participat la manifestările de omagiere a veteranilor de război. Manifestările au avut loc la Monumentul Eroilor din cel de-al doilea Război Mondial, aflat pe strada Cuza-Vodă, din municipiu. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, a participat la evenimentul de astăzi cu un pluton de onor (19 jandarmi) care a făcut parte din detaşamentul de defilare şi alte zece cadre (ofiţeri şi subofiţeri) care au participat la manifestările desfăşurate.






























