Raportul Corpului de Control al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară confirmă neregulile constatate în primă fază de către prefectul Cristian Roman. Mai mulţi angajaţi ai Oficiului de Cadastru Botoşani sunt suspectaţi că şi-ar fi însuşit sumele de bani percepute ca şi tarife pentru eliberarea unor avize şi au fost constatate încălcări grave ale legii vizavi de activitatea internă a celor de la OCPI Botoşani.
Potrivit celor constatate, abia în iulie 2009, când au apărut primele semnale de fraudă, s-a reînceput luarea în evidenţă a tuturor ridicărilor topografice necesare. totodată avizarea documentaţiilor s-a făcut într-o manieră aleatorie de către unul din cei trei inspectori verificatori fără să fie o procedură de repartizare a documentaţiilor pentru această activitate. Mai grav este faptul că avizele nu au fost date numai de cele trei persoane cu atribuţii în aceste sens, ci şi de către alţi angajaţi. Se mai semnalează faptul că majoritatea avizelor acordate nu au fost înregistrate în registru şi nu au fost tarifate de către instituţie, iar unele avize care sunt înregistrate, chitanţa corespunzătoare avizului se referă la tarifarea unui alt beneficiar.
S-a stabilit şi un prim prejudiciu. Din verificarea a 80 de documentaţii, doar patru se încadrau în limitele legii, adică erau identificate atât în registru cât şi în evidenţele contabile. Numai pentru acestea s-a stabilit un prejudiciu de 11.180 de lei, însă alte câteva mii, 7.000-8.000 de astfel de documentaţii par să nu fie în regulă.
"Sunt prinse în raport şi multe deficienţe în ceea ce priveşte arhivarea, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate. Corpul de Control al ANCPI spune că există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de către angajaţii OCPI, motiv pentru care la rândul lor au propus sesizarea organelor de anchetă penală. A fost sesizată Comisia de Disciplină a ANCPI cu privire la activitatea atât a fostului directorul cât şi a actualului, şi a fost stabilită o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate", a declarat prefectul Cristian Roman.





























