Şase botoşăneni la Cupa României de haltere

haltere.jpg

Şanse scăzute la Cupa României de haltere pentru CS Botoşani. Clubul bnotoşănean nu a putut deplasa la ediţia din acest an a Cupei României cei mai buni halterofili deoarece aceştia sunt menajaţi pentru Campionatul European care va avea loc peste două săptămâni în Spania. Fără Andreea Aanei, Loredana Hegheş, Bianca Molie, Loredana Toma, Alexandru Pântea şi Florin Bejenariu şansele la primele locuri sunt mult mai mici.

De altfel şi oficialii CS Botoşani au spus că nu îşi pun foarte mari speranţe dar în acelaşi timp se aşteaptă ca şi aceşti sportivi care vor concura să facă o figură frumoasă. „Noi mergem la ediţia din acest an a Cupei României cu sportivi mai mici ca vârtă decât ceilalţi concurenţi. Este o şansă pentru ei să capete experienţă de concurs”, a spus Andrei Amos, directorul CS Botoşani.

Lotul echipei CS Botoşani: Ana Maria Abălaşei, Ana Maria Fluerică, Petronela Boca, Diana Radu, Bianca Ioniţă, Ionela Câşlaru şi Claudiu Radu.