Primarii din judeţ, atenţionaţi de prefect că nu transmit informaţiile solicitate la termenii stabiliţi

13 aprilie 2010

Marţi a avut loc la Palatul Administrativ o videoconferinţă cu toţi primarii din judeţul Botoşani, precum şi şefii de instituţii deconcentrate, conducerea Consiliului Judeţean şi a Instituţiei Prefectului. Premierul Emil Boc, dar şi miniştrii direct implicaţi au transmis informaţii cu privire la noua lege a educaţiei, dar şi cu privire la recensământul populaţiei şi locuinţeor. În privinţa legii învăţământului, primul ministru a dat asigurări că se va pune accent pe calitate, şi nu pe cantitate şi că o mai mare putere de decizie asupra programe şcolare, asupra materiei o vor avea autorităţile judeţene, în speţă primarii, Consiliul Judeţean, sau chiar profesorii, părinţii şi mediul de afaceri. Referitor la recensământul populaţiei, guvernanţii au anunţat amânarea acestuia pentru octombrie 2011, faţă de martie 2011cum era precizat în lege. Motivul este acela că "efortul financiar şi cel uman ar fi fost mult prea mare, dacă recensământul populaţiei s-ar fi suprapus cu cel agricol", după cum a precizat prefectul Cristian Roman. Acesta din urmă a atras atenţia primarilor că nu respectă termenele de transmitere a documentaţiilor solicitare. Până pe 31 martie 2010, ar fi trebuit să înştiinţeze cu privire la actualizarea denumirii străzilor şi numerotării clădirilor, ceea ce s-a întâmplat în procent foarte mic. 15 din cele 78 de unităţi administrativ teritoriale s-au conformat, în timp ce 7 dosare au fost respinse. "Legea este pentru toată lumea, nu este opţională", a punctat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia