Retea specializata in savirsirea de fraude informatice cu legaturi la Botosani

6 aprilie 2010

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi ofiţeri de la crimă organizată au efectuat, luni, 101 percheziţii domiciliare în mai multe judete din tara, printre care si Botosani, la locuinţele unor suspecţi de comiterea de infracţiuni informatice. Acţiunea, coordonata de la Vilcea, a vizat destructurarea a trei grupuri infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de fraude informatice şi înşelăciuni pe site-urile de comerţ electronic.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2006, cele trei grupări infracţionale organizate au acţionat pe teritoriul mai multor state - Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveţia, organizând licitaţii frauduloase prin intermediul internetului. Membrii grupării sunt suspectaţi de crearea de site-uri cu aparenţă de originalitate din SUA, oferind spre vânzare diverse bunuri.
Până în prezent au fost identificate peste 800 de victime, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 euro.

Seful Politiei din Botosani, Viorel Serbanoiu, a confirmat, pentru BotosaniNews, existenta unei misiuni de perchezitie domiciliara la Botosani, insa sustine ca intreaga operatiune s-a derulat sub coordonarea si cu implicarea procurorilor si politistilor din Vilcea

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia