
Câteva familii cu o situaţie financiară precară, din judeţul Botoşani au primit din partea elevilor şi cadrelor didactice de la Grupul Şcolar Industrial „Elie Radu” Botoşani pachete cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi rechizite. Acţiunea a fost iniţiată de către psihologul Vamanu Diana şi profesor Ciocan Monica şi a avut ca obiective dezvoltarea spiritului civic al elevilor şi conştientizarea de către aceştia a dificultăţilor cu care se confruntă o parte dintre semenii lor. Familiile beneficiare au fost identificate cu ajutorul Organizatiei „EMMA”, filiala Botoşani.
„Prin intermediul acestui proiect intitulat Şi tu poţi întinde o mână de ajutor! am dorit să aducem o bucurie în sufletele acestor familii în preajma Sfintelor Sărbători de Paşte. Elevii au fost foarte receptivi la această iniţiativă şi s-au implicat în toate acţiunile întreprinse”, au declarat coordonatorii proiectului şi conducerea liceului.






























