O parte din sefimea judetului a absentat de la intalnirea cu primul ministru Emil Boc

Desi majoritatea directorilor coordonatori sau adjuncti au onorat cu prezenta la videoconferinta convocata de premierul Emil Boc in ziua de sambata, o parte a lipsit insa nemotivat. Printre cei care au absentat se numara directori de la Renta Viagera, Oficiul de Ameliorare in Zootehnie, Clubul Sportiv, Oficiul de Studii Pedologice, ANRSC sau Oficiul de Posta. Prefectul Cristian Roman s-a aratat nemultumit de faptul ca desi au fost convocati, o parte din directori nu s-au prezentat sambata la intalnirea cu primul ministru. Acesta a facut referire si la cei care conduc sanatatea botosaneana, in special la Ovidiu Mimor, directorul Directiei de Sanatate Publica. In schimb Rodica Hutuleac, sefa Casei de Asigurari a sosit la intalnire. 

„Fiecare dintre noi facem un efort sa venim in aceasta zi de weekend la serviciu. Stie cineva ceva de sanatatea botosaneana?…Eu am auzit ca il schimba(n.r. Ovidiu Mimor, director DSP)… Domnul Mihai Popa de la Autoritatea Rutiera Romana a ajuns? Am inteles ca avea o comisie de la Bucuresti”, s-a adresat prefectul celor prezenti.