Directorilor instituţiilor deconcentrate, avertizaţi să nu pună lacăt pe uşile unităţilor pe care le conduc. În cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, prefectul Cristian Roman a solicitat tuturor şefilor de instituţii ca până pe data de 1 aprilie să îi aducă la cunoştinţă modul în care se va realiza permanenţă la instituţie şi persoanele care vor efectua acest serviciu, inclusiv în zilele de Paşte. Acesta a făcut referire în special la instituţiile publice care au program cu public, dar nu au serviciu de permanenţă, să contureze un program în aşa fel încât cetăţenii care au nevoie de serviciile lor să poate să fie ajutaţi. În special ese vorba despre cetăţenii care se întorc în aceste zile din străinătate şi au nevoie de fel de fel de documente.
"Nu trageţi obloanele la instituţiile publice, va fi un aflux de cetăţeni români care vin în ţară şi e posibil să aibă nevoie de serviciile dumneavoastră. Vreau ca fiecare dintre dumneavoastră, în mod special cei care lucraţi cu publicul sau cei care nu aveţi servicii de permanenţă, să le înfiinţati. La sediu sau consemn la domiciliu să fie o persoană din conducere şi funcţionari care pot să răspundă solicitărilor", a declarat Cristian Roman.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia