Ministrul Justitiei: Am venit să explic ce dorim să realizăm în lunile care urmează pe proiectele de accelerare a judecăţii

18 martie 2010

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat, la Botosani, ca vizitele pe care le face in tara au drept scop realizarea a mai multe obiective.

"În primul rând, vom construi o relaţie de încredere cu magistraţii, pentru că obiectivele pe care le avem de îndeplinit- respectiv pregătirea sistemului pentru implementarea noilor coduri, accelerarea actului de justiţie, implementarea codurilor în anii care vin- reclamă o bună colaborare dintre minister şi magistraţi. Îmi doresc ca acest sentiment de încredere să fie reciproc şi parte din eforul ministerului de a consolida această colaborare dintre autoritatea executivă şi puterea judecătorească constă în explicarea proiectelor pe care le avem. Am venit să explic ce dorim să realizăm în lunile care urmează pe proiectele de accelerare a judecăţii, de punere în aplicare a codurilor, noua strategie pe care o s-o publicăm în zilele care urmează şi în acelaşi timp am venit să transmit un mesaj de încredere în propriile resurse", a declarat Predoiu.

El a afirmat ca magistraţii, pesonalul auxiliar şi cel conex trebuie să fie constienţi de progresele realizate în ultimii ani şi să continue pe acest drum cu încredere.

"Au o misiune foarte importantă în faţă. De succesul acestei misiuni, respectiv modernizarea sistemului judiciar, atârnă în bună măsură succesul proiectului mai mare al modernizării statului român. În acelaşi timp, am venit să iau contact şi cu realităţile din teren. Oricât de mult ai studia dosarele, oricât de mult ai discuta telefonic sau prin vidoconferinţe, până la urmă cunoaşterea realităţii din teren îţi oferă imaginea completă", a adaugat Predoiu.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia