Cel mai mare producator de sfecla de zahar din 2006 a obtinut in instanta despagubiri de peste 500.000 de lei din partea Ministerului Agriculturii si dezvoltarii Rurale, scrie, in editia sa de marti, Monitorul de Botosani. Marius Cristescu, in calitate de administrator al unei societati agricole, a dat in judecata ministerul si Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Botosani, dupa ce in 2006 grindina si ploile torentiale i-au distrus 150 de hectare cultivate cu sfecla de zahar la Vlasinesti. La solicitarea producatorului, Primaria comunei a facut o comisie pentru evaluarea pagubelor si a intocmit procese verbale atit dupa calamitati, cit si la recoltarea sfeclei, constatindu-se ca acesta nu mai putea fi procesata. Cultura era asigurata pentru 300.000 de lei, producatorul urmind sa primeasca 210.000 de lei, adica 70% din valoare, si sa restituie statului 112.000 lei, respectiv contravaloarea subventiei.
Astfel, pina la sfirstiul anului 206, producatorul trebuia sa primeasca in jur de 100.000 de lei, mai ales ca Guvernul daduse si o hotarire in acest sens. Plata, insa, nu s-a mai facut, reprezentantii DADR motivind ca dosarul de calamitate nu a fost depus in termenul legal de cinci zile de la incheierea procesului verbal de la recoltarea culturii.
De fapt, institutia nu a avut program cu publicul trei zile, din cauza sfirsitului de saptamina si a Zilei Nationale, producatorul ajungind la DADR pe 5 decembrie, prima zi lucratoare dupa liberul bugetarilor. Dupa ce prima motivatie a fost demontata in insanta, juristii institutiei au invocat faptul ca sesizarea privind calamitatea nu a fost facuta in scris de catre producator, ci verbal. Exceptia a fost admisa de Curtea de Apel Suceava, insa producatorul a cistigat recursul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Decizia este executorie, producatorul demarind procedurile de executare silita a ministerului si a DADR
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia