Datoriile Spitalului Judeţean către furnizorii de medicamente continuă să crească

14 martie 2010

Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ datorează unui distribuitor de medicamente nu mai puţin de 1,7 milioane lei. Medicul Cornel Enache, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că unitatea spitalicească are datorii la plata medicamentelor şi a materialelor sanitare la aproximativ 30 de distribuitori. O parte dintre furnizorii de medicamente au dat spitalul în judecată pentru recuperarea debitelor, 12 dintre aceştia având câştig de cauză în instanţă.

 « Este vorba de Farm Expert, unde avem cea mai mare datorie de medicamente 1,7 milioane lei. Am decis să facem de comun acord o eşalonare pe trei luni şi cu discount de 10% din penalităţi sau să facem pentru şase luni fără discount. 12 furnizori au câştigat procesele. Probabil că urmează executarea silită a spitalului », a spus Enache.

Spitalul Judeţean are la ora actuală datorii către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare care se ridică la 11 milioane lei. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti spun că o parte din datorii s-au acumulat şi din cauza bolnavilor care au fost trataţi peste numărul fixat în contractul semnat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, depăşiri care nu au fost decontate de instituţia de asigurări.

« Depăşirile peste contract vor fi dintotdeauna, iar plata nu se va face, pentru că o faci pe răspunderea ta. Nu poţi să refuzi bolnavul pentru că eşti pândit de celelelalte repercursiuni ale legii şi atunci conflictul de interese este clar », a mai spus managerul Spitalului Judeţean. El spune că anul trecut, de exemplu, instituţia de asigurări de sănătate nu a decontat câteva zeci de miliarde lei vechi pentru bolnavii trataţi, doar pentru simplu fapt că aceştia depăşeau numărul stabilit în contract.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia