Sarbatoarea Martisorului a inceput mai devreme pentru cativa elevi de la Liceul de Arta "Stefan Luchian". Ei au participat, vineri, la un eveniment organizat la Muzeul Judetean, unde au spus poezii si au cantat melodii despre primavara.
Este vorba despre vernisajul expozitiei de pictura, arta decorativa si design "Martisorul la romani", un concurs interjudetean la care au participat copii din gradinite, din scolile din orasul si judetul Botosani, dar si din scoli din alte orase din Romania. "Ne bucuram ca acest concurs a reusit sa reuneasca un numar de peste 450 de lucrari, niste mici talismane de bucurie care sa aduca sanatate, bucurie, fericire, raza de lumina celor care le vor primi. Dupa ce ne vor incanta privirile in aceasta expozitie, ele isi vor continua calatoria ajungand la copiii suferinzi din spitalul de copii din judetul Botosani sau in Spitalul Judetean. Cateva martisoare vor calatori si peste ocean, in orasul Laval din Canada, oras infratit cu orasul Botosani , pentru a aduce o primavara romaneasca si acolo la comunitatea de romani din Canada", a marturisit Dorina Buzdugan, profesor la Liceul de Arta "Stefan Luchian".
Evenimentul a fost inclus in cadrul unui proiect sub genericul "Martisorul-simbolul primaverii la romani".