Planul de restructurare a societatii Termica a fost votat, joi, de catre consilierii locali. Astfel, pina in luna septembrie vor fi disponibilizati 100 de angajati. Acestia ar urma sa primeasca, potrivit primarului Catalin Flutur, 24 de salarii compensatorii. Restructurarea facuta la Termica a fost criticata de catre consilierul local Florin Pietraru. El a declarat ca societatea nu se va redresa financiar sub nicio forma prin aceste disponibilizari colective.
"Exista un program de redresare economica in jurul a 10 miliarde lei vechi. Vrem sa redresam o societate achizitionind o pompa de pacura. Vom pune in pericol fabrica daca reducem personalul", a spus Pietraru.