In cadrul şedinţei de marti a fost aprobată Hotărârea de Guvern privind Programul “Renaşterea Satului Românesc – 10 case pentru specialişti”. Potrivit actului normativ, fiecare autoritate locală din mediul rural va putea solicita Ministerului Dezvoltării construirea a câte 10 case pentru specialiştii care profesează în localităţile respective.
Ministrul Dezvoltării a precizat care vor fi caracteristicile tehnice ale acestor tipuri de locuinţe. Aceste locuinţe vor fi construite pe o suprafaţă de 100 – 120 mp, vor avea 2-3 camere şi minimum 500 mp de teren. De asemenea, ministrul Udrea a menţionat că acestea vor fi locuinţe de serviciu, ocupate pe perioada contractului de muncă şi nu vor putea fi ulterior cumpărate. În cazul în care autorităţile locale vor percepe chirie, aceasta nu poate depăşi valoarea de administrare a locuinţei. Pentru închirierea acestor locuinţe vor avea prioritate tinerii de până în 35 de ani, însă aceasta nu va fi o condiţie exclusivă. “Sperăm ca prin acest program să construim 25.000 de locuinţe unifamiliale în mediul rural”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.