4.000 de lei si chiar mai mult avea salariu administratorul Mihai Zaharia de la asociatia de proprietari 30 din municipiu, scrie, in editia sa de vineri, Evenimentul de Botosani. Zaharia a plecat in luna mai a anului trecut, iar noua conducere a ramas stupefiata cand a gasit statele de plata. Spre exemplu, in luna martie 2009, venitul brut a fost de 4.252 lei, iar in octombrie 2008 a fost de 4.398 lei.
„A fost un haos”
„La asociatie a fost un haos timp de cinci ani. Fostul presedinte, Gheorghe Panzaru, a renuntat la aceasta functie si a plecat la o alta asociatie. Membrii comitetului au renuntat rand pe rand si a ramas el singur. In perioada 2004-2009 nu s-a tinut nicio Adunare Generala la aceasta asociatie. Dupa mai multe tentative, in care fostul contabil a refuzat sa se tina Adunarea Generala, pana la urma s-a reusit, pe data de 6 mai 2009. In acea Adunare Generala s-a stabilit ca fostul contabil sa aduca toate actele din perioada 2004-2009 pentru a se face o expertiza contabila”, Nechifor Marusciac, presedinte asociatia de proprietari 30.
Si-a desfacut singur contractul de munca
"Dl. Zaharia a venit la serviciu pana in jurul datei de 15 mai. El si-a desfacut contractul de munca retroactiv, incepand cu data de 1 mai, iar decizia de incetare a contractului a semnat-o tot el, pentru ca la aceasta asociatie nu mai era presedinte. In plus, a luat si toate actele din perioada 2004-2009”, a mai precizat Marusciac. La scurt timp, noua conducere a asociatiei de proprietari a facut demersurile necesare in instanta pentru a intra in incinta asociatiei si apoi a inaintat o plangere la politie, reclamand ca fostul contabil a plecat cu toate actele. In luna octombrie s-a obtinut o ordonanta presedintiala, in baza careia s-a intrat in incinta asociatiei.
Fostul administrator e de negasit
Pentru ca nu era niciun act in asociatie, noua conducere a facut demersuri pe la mai multe institutii pentru a obtine copii dupa documente. De la Directia Muncii s-au luat copii dupa statele de plata, din care au reiesit salarii lunare, pentru fostul contabil, de peste 4.000 de lei. Cat priveste datoriile la furnizori, Nechifor Marusciac spune ca acestea erau in iunie 2009 in valoare de 700.000 de lei la Termica si 16.000 de lei la gaz. Desi am incercat sa il contactam pe Mihai Zaharia, acesta nu a fost de gasit. Actuala conducere a asociatiei de proprietari sustine ca nu a mai discutat cu acesta de luni bune si ca Zaharia nu mai locuieste la adresa pe care o avea in cartea de identitate. Mai mult, acestia spun ca inclusiv politistii au venit la asociatia de proprietari pentru a obtine informatii despre fostul administrator.