Două incendii izbucnite la un interval de citeva ore, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile şi anunţate tirziu s-au soldat cu decesul unui bărbat in virstă de 90 de ani şi cu pagube de aproape 40.000 de lei .
Marţi, puţin după ora 23.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost anunţat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 că arde locuinţa lui Jean B. din comuna Dobirceni. Sesizaţi, pompierii Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială. Intrucit existau informaţii că proprietarul casei nu a reuşit să iasă din locuinţă pompierii au inceput căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Victima a fost descoperită decedată in camera unde a izbucnit incendiul. Intervenţia a durat mai bine de o oră.
La un pas să-şi piardă agoniseala din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile a fost şi Verona T., din comuna Şendriceni. Incendiul s-a declanşat miercuri, 10.02.2010, in jurul orei 8.00, in bucătăria casei şi s-a extins la bunurile dintr-o cameră alăturată. Speriată, proprietara a cerut sprijinul pompierilor. Incendiul a fost stins de două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. Flăcările au distrus mobilierul din două incăperi ale locuinţei şi cca. 30 m.p. din acoperişul casei, pagube estimate la 9.000 lei. Au fost salvate bunuri materiale in valoare de 25.000 de lei.