Antrenorul principal Cristi Popovici impreună cu oficialii clubului FC Botoşani au decis să renunţe la atacantul Adrian Caragea. Oficialii botoşăneni spun că lotul pentru retur a fost deja făcut şi că preferă să renunţe la Caragea mai ales că acesta are şi un contract destul de mare.
"Am vorbit cu Cristi Popovici şi am hotărat să ne despărţim de Caragea. Lotul pentru retur a fost definitivat şi avem destui jucători buni in compartimentul ofensiv. Mi-aş fi dorit ca el să joace la Iaşi dar din păcate nu cred că va rămane", a spus Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani.
In prezent Adrian Caragea este cu Poli Iaşi in cantonamentul din Antalya unde a fost folosit 75 de minute in primele două meciuri amicale cu CSKA Sofia şi Sibir Novosibirsk. In cel de al treilea meci cu Sigma Olomoc, fotbalistul botoşănean nu a jucat niciun minut. De altfel, după primele două meciuri, Petre Grigoraş, antrenorul principal al Politehnicii Iaşi s-a arătat nemulţumit de evoluţia lui Caragea.
"Tinerii Caragea şi Bădic m-au dezamăgit cu ŢSKA, deşi aveam mari speranţe in privinţa lor. Mă aşteptam de la Caragea să inţeleagă şansa mare care i s-a dat, dar nu s-a intamplat acest lucru", a spus Petre Grigoraş.