Directia Silvica Botosani a fost amendata cu 16.000 lei in urma accidentului de vinatoare soldat cu mortea unui angajat impuscat in cap

Regia Nationale a Padurilor Romsilva -Sucursala Directia Silvica Botosani a fost amendata cu 16.000 lei, in urma cercetarii accidentului de munca mortal produs in decembrie cind un angajat al unitatii a fost impuscat mortal la vinatoare. Adrian Tanase, in virsta de 28 de ani, lucra la Ocolul Silvic din Darabani. Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca au stabilit ca, cauza accidentului s-a datorat efectuarii necorespunzatoare a operatiilor de munca de catre numitul Misu R., care a declansat foc cu arma de vanatoare din dotare asupra cainilor hoinari, fara sa se asigure ca pe directia lui de tragere sunt persoane. "De asemenea, nu s-a asigurat un control permanent din partea responsabilului de vanatoare privind cunoasterea si aplicarea prevederilor legale in domeniul sanatatii si securitatii in munca pentru toti participantii la vanatoare, pana la parasirea perimetrului fondului de vanatoare. Persoane raspunzatoare de incalcarea reglementarilor legale a fost Misu R., inginer silvic si Regia Nationala a Padurilor Romsilva RA – sucursala- Directia Silvica Botosani", a declarat Roxana Gavril, purtatorul de cuvint al ITM. In acest sens au fost aplicate doua sanctiuni contraventionale in valoare totala de 16.000 lei Regiei Nationale a Padurilor Romsilva-Sucursala Directia Silvica Botosani. De asemenea s-a facut propunere pentru deschiderea anchetei penale.